Fonduri Structurale Europene

Archive for the ‘Evenimente’ Category

„Toti participantii au apreciat preocuparea noastra privind implementarea cu succes a proiectelor finantate de Uniunea Europeana si consumarea transparenta si eficienta a fondurilor nerambursabile. Numarul de proiecte contractate in regiunea noastra, in cadrul Programului Operational Regional, a ajuns acum la 373, prin care se solicita peste 432 milioane euro.

La sfarsitul acestui an se va finaliza procesul de contractare, pentru dezvoltarea socio-economica a intregii regiuni. Concret, intalnirile noastre urmaresc realizarea proiectelor, derularea achizitiilor si a lucrarilor specificate in cererile de finantare ale beneficiarilor. Am platit deja acestora aproape 155 milioane euro, in urma procesarii cererilor de prefinantare si a celor de rambursare. Practic, gradul de absorbtie al fondurilor alocate prin acest program a trecut de 35% si, pana la sfarsitul anului, va depasi valoarea de 50%, tinand cont ca anul 2015 reprezinta termenul limita pentru absorbtia fondurilor europene alocate.

Obiectivul general al acestei intalniri a fost de a asigura programarea si absorbtia eficienta a fondurilor europene destinate dezvoltarii regionale in perioada de programare post-2013.Consideram ca aceasta intalnire a fost utila pentru reprezentantii administratiei publice locale, pentru ca am identificat si analizat posibilele probleme care pot sa apara in absorbtia efectiva a fondurilor europene, in asa fel incat sa le rezolvam eficient”, a declarat, la incheierea lucrarilor, domnul Simion Cretu, director general ADR Centru la Sibiu.

Anunțuri

„Am vazut, in cadrul acestei intalniri, ca, dupa mai mult de patru ani de implementare efectiva a Programului Operational Regional la nivelul Regiunii Centru, partenerii nostri si beneficiarii proiectelor REGIO dau dovada de creativitate si de interes tot mai mare in promovarea acestui brand.

Prezentarea experientelor proprii in promovarea brandului REGIO a dus la sublinierea impactului pozitiv pe care il au fondurile nerambursabile alocate prin acest program asupra dezvoltarii locale si regionale. Asa ca am discutat deschis despre cele mai bune metode de transmitere a rezultatelor concrete ale programului REGIO catre marele public.

Rezultatele proiectelor contractate sunt deja vizibile in viata de zi cu zi si, de aceea, acum, pe langa creionarea noilor politici regionale de dezvoltare, acordam mare atentie implementarii eficiente a proiectelor REGIO, pentru sublinierea impactului pozitiv al fondurilor europene asupra nivelului de trai al cetatenilor”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

„Este cea de-a doua vizita la proiecte pe care-o organizam in acest an pentru jurnalistii din Regiunea Centru. De doi ani organizam astfel de evenimente si am mers in fiecare judet, alaturi de jurnalisti, sa vedem rezultatele palpabile ale implementarii acestor fonduri.

In cadrul vizitelor reusim sa asiguram contactul direct cu beneficiarul, iar mass media are oportunitatea de a discuta cu ambele parti implicate in derularea unui proiect finantat cu fonduri nerambursabile, care sunt problemele sau dificultatile intampinate, ce solutii si rezultate se pot vedea.

La fiecare proiect au fost puse multe intrebari beneficiarilor proiectelor si am dori ca numarul jurnalistilor prezenti la acest tip de evenimente sa fie cat mai mare, tocmai pentru a ne asigura ca isi pot forma un punct de vedere direct si obiectiv referitor la modul de utilizare si implementare a fondurilor”,

a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru. (http://regio.adrcentru.ro/)

http://www.adrcentru.ro
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru
Alba Iulia, Str. Decebal, nr. 12, Tel: +40-258-818.616, Fax:+40-258-818.613, E-mail: office@adrcentru.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Workshop „Cercetare și inovare în sisteme de energie regenerabilă”
si
Panel de consultare publică privind valorificarea brevetelor
Alba Iulia, Str. Tudor Vladimirescu, nr. 50A,
AGENDA

11.00 – 11.30 Brevetarea invenţiilor și valorificarea brevetelor, consultare firme și dezbatere deschisă Lector: Ioan Ţoţu, Director Centrul Regional Brașov pentru Promovarea Proprietăţii Industriale în România din partea OSIM

11.30 – 11.45 Surse de finanţare pentru activităţi de cercetare în cadrul firmelor: POS CCE – Axa 2 – Lector: Anamaria Roman, Consilier Monitorizare Autoritatea Naţională pentru Cercetare Știinţifică – Biroul Regional Alba

11.45 – 12.00 Proiecte de cercetare în domeniul energiei regenerabile în cadrul Universităţii 1 Decembrie 1918. Studii de evaluare a potenţialului energetic eolian, solar și hidraulic Lector: Conf.univ.dr. Adrian Tulbure, Universitatea 1 Decembrie 1918

12.00 – 12.15 Pauză de cafea

12.15 – 13.15 Surse regenerabile din biomasă. Tehnologii și echipamente pentru producerea de energie din biomasă

12.15 – 12.30 Bagoly Miklos Levente, Președinte Asociaţia ASIMCOV
12.30 – 12.45 Vajda Lajos, Președinte Asociaţia Green Energy
12.45 – 13.00 Bartha Sandor, Director SC Erpek Ind SRL
13.00 – 13.15 Santha Benjamin Zsolt, Director General, Forest Power SRL
13.15 – 13.30 Planificare energetică sustenabilă în judeţul Alba
Lector: Florin Andronescu, Director Agenţia Locală a Energiei Alba
13.30 – 14.00 Pauză de masă
14.00 – 14.30 Servicii de sprijin pentru activități de cercetare și inovare acordare IMM-urilor în cadrul Enterprise Europe Network
15.00 – 15.30 Concluzii și discuţii libere
sursa – http://www.adrcentru.ro/

„Am transmis reprezentantilor autoritatilor publice locale, responsabili cu derularea proiectelor finantate prin Regio, informatii noi si relevante despre aspectele pe care le urmarim in procesul de monitorizare.

Astfel, partenerii nostri sunt in masura sa-si preintampine, sau sa-si rezolve eficient, problemele specifice implementarii proiectelor prin fonduri UE. Aproape fiecare beneficiar a intampinat greutati legate de anumite aspecte procedurale, pe care am vrut sa le discutam concret, pentru a le clarifica prin aceasta intalnire.

Pana la urma, am reusit sa-i informam cat mai bine pe partenerii nostri, beneficiari in cadrul programului Regio, despre rigurozitatea in derularea achizitiilor publice si in respectarea graficelor de activitate. De fapt, respectarea tuturor procedurilor va face ca banii europeni sa fie cheltuiti transparent si in folosul direct al cetatenilor, indiferent de genul de proiect public implementat,” a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru. sursa: http://www.adrcentru.ro

S-a publicat in Monitorul Oficial al Romaniei Ordinul MFP nr. 2359/26.07.2011 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta, cu implicatii in ceea ce priveste acordarea si recuperarea prefinantarii in cadrul POR 2007-2013.

Mai jos este prezentat Ordinul MFP nr. 2359/26.07.2011 si scrisoarea AMPOR referitoare la modalitatea de aplicare a prevederilor acestui Ordin pentru beneficiarii POR.

http://regio.adrcentru.ro/Document_Files/PORInfoBeneficiari/00001085/flgxr_Ordin%20MFP%20nr.%202359-26.07.2011.pdf

http://regio.adrcentru.ro/Document_Files/PORInfoBeneficiari/00001085/yadmi_Adresa%20AMPOR%20prefinantare.pdf

“Reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ142C”

Programul Operaţional Regional 2007-2013
AXA PRIORITARĂ 2 – Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale DOMENIUL DE INTERVENŢIE, 2.1 Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane – inclusiv construcţia / reabilitarea şoselelor de centură

Autoritate de management pentru POR 2007-2013: Ministerul Dezvoltării, Regionale şi Turismului
Organism intermediar pentru POR 2007-2013: Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru

Beneficiar: Consiliul Judeţean Mureş
Traseul drumului: comunele Coroisînmărtin, Zagăr, Viişoara – limita judeţului Sibiu

Valoare contract finanțare: 24.022.048,16 lei, finanţare POR : 18.662.982,32 lei; cofinanţare CJM: 796.672,63 lei, TVA: 4.562.393,21 lei;

Detalierea cheltuielilor
• Execuția lucrărilor – 21.150.797,17 lei
• Diverse și neprevăzute – 1.566.935,11
• Asistență tehnică – 348.476,75 lei
• Audit – 30.132 lei
• Publicitate – 40.904,65 lei
• Proiectare, studii, avize – 530.516,55 lei
• Taxe, cote legale – 354.285,91 lei

Rezultatele proiectului: Reabilitarea şi modernizarea a 20.5 km de drum judeţean; 45 de drumuri laterale amenajate pe o lungime de 15m; Asigurarea scurgerii apelor prin şanţuri şi rigole; Realizare semnalizare rutiera.

Rezultatele proiectului • Reabilitarea celor şapte poduri de pe traseul drumului; Reabilitarea a 52 de podeţe; Montarea a 550 ml de parapet metalic;

Stadiul proiectului
• Lucrări realizate în proporție de 31 %;
• Termen de implementare al proiectului – 20.06.2012;
sursa: inforegio.ro