Fonduri Structurale Europene

Termene limită clare și penalizări pentru întârziere

Posted on: Octombrie 6, 2010

Autoritățile contractante publice și private ar trebui să fie obligate, în principiu, să plătească facturile în termen de 30 de zile, spun noile reguli. Propunerea Comisiei Europene permitea negocierea acestei perioade între vânzător și cumpărător. Perioada de plată poate fi extinsă la 60 de zile, numai cu menționarea în contract a unui acord în acest sens între vânzător și cumpărător și doar în cazul în care amânarea nu este extrem de inechitabilă pentru vânzător.

Parlamentul a insistat ca plățile de la sectorul public către cel privat să nu fie niciodată amânate dincolo de 60 de zile și că orice amânare trebuie făcută de comun acord și justificată obiectiv. În cazul instituțiilor sanitare și medico-sociale publice, termenele de plată sunt de 60 de zile (facturile de la spital, de exemplu, sunt rambursate prin sistemul de securitate socială și această procedură durează mai mult).

Penalizarea aplicată pentru întârzierea plății va fi de 8%, iar compensația pentru costurile de recuperare debite va fi de 40 de euro. În plus, procedura de verificare, prin care se stabilește conformitatea bunurilor sau serviciilor cu contractul, este prevăzută prin lege sau contract și dacă debitorul primește factura înainte de sau în ziua în care are loc această verificare, după 30 de zile calendaristice de la acea dată.

%d blogeri au apreciat asta: