Fonduri Structurale Europene

Caracterul si impactul transfrontalier HURO/0901

Posted on: Decembrie 3, 2009

Caracterul transfrontalier
Orice problema/nevoie/oportunitate care este prezenta pe ambele laturi ale frontierei, si se manifesta la nivelul grupurilor tinta. Pentru rezolvarea/valorificarea acestora trebuie propuse solutii care pot fi aplicate în ambele tari, si care pot fi atinse printr-o abordare comuna.

Impactul transfrontalier
Un efect pe termen lung, care se manifesta pe ambele laturi ale granitei si care se afla în legatura directa cu activitatile proiectului si/sau grupurile tinta.
Impactul reprezinta consecintele proiectului, dincolo de efectul imediat al acestora.

Gruparile Europene de Cooperare Teritoriala (EGTC)
• Îndeplineste automat criteriul parteneriatului transfrontalier;
• Grupare care dispunde de personalitate juridica;
• Sunt înfiintate de catre institutii, organisme având sediul în cel putin doua state;
• Posibili membri: State Membre, autoritati regionale si locale, respectiv asociatii ale acestora;
• Actul constitutiv al acestora trebuie sa contina sarcinile si competentele acesteia;
• Îsi elaboreaza regulamentul de ordine interioara, îsi determina organismele si îsi stabileste bugetul

sursa: http://www.huro-cbc.eu

%d blogeri au apreciat asta: